Copii de tarani

                         Adrian Paunescu


Poemul acesta il scriu intr-o noapte
Putin dupa ziua de 30 de ani,
E-un scrasnet, e-un geamat si-un planset de soapte
Caci e pentru voi, fii curati de tarani.


Cand tara indreapta si legi si-a sa cale,
Cand sus in idee nu-i loc de abuz,
Mai sunt de-mplinit si la capat de dus
Dorinti izvorand din nevoi sociale.


Si una e-aceea ca inca la sate
Nu-i scoala facuta cum e la oras,
Ca fiul taranului, totusi nu poate
Intra-n facultati cu acelasi curaj.


Eu stiu cate lucruri in tara sunt gata
Si cate vor fi daca suntem cuminti,
Dar una e daca director e tata
Si alta e daca-i taran de la Vintz.


Eu insumi sint, iata, un fel de director,
N-aveti nici o grija ca va voi minti,
Am si eu copii, ce pot fi de bani-gata,
De toate le-as da, pentru ca-mi sint copii.


Dar tara sta-n altii intai; si pe urma
In fiii acestia de directorasi,
Nu, satele noastre nu sint trista turma
Ce lana si branza trimite-n oras.


Productia lor cea mai sfanta sint fiii,
Lor li se cuvine rasplata de pret,
Taranii dau aur cand dau Romaniei
Curatii lor fii, rod al unicei vieti.


Sint inca destule de lucru in tara,
Dar stiu ca-i urgent, in acest timp si loc,
Mai multi invatati de prin sate s-apara,
Si nu dupa toane sau dupa noroc.


Avem, n-avem carne, cunoastem ce este,
Si stim ce-o sa fie, avem, n-avem bani,
Dar grabnic e astazi sa-i dam tarii zestre
In scolile-nalte copii de tarani.